Dragoș Marian, psiholog clinician, cod atestat 25040, psihoterapeut
Publicat: 25 august 2026. Ultima revizuire: 25 august 2026
O evaluare pentru ADHD la adult nu se face cu un chestionar online. Se face cu interviu clinic, cu un interviu structurat care verifică dacă simptomele existau și în copilărie, cu instrumente care exclud alte explicații, și cu un raport care spune ce s-a găsit și ce nu s-a găsit.
Rezultatul poate fi și acela că nu e ADHD. E o informație la fel de utilă, uneori mai utilă.
De ce a devenit o întrebare pentru atâția oameni
În ultimii ani, ADHD-ul la adult a ieșit din zona de nișă. E o veste bună. Multă lume a trăit decenii cu senzația că trebuie să depună de trei ori mai mult efort pentru același rezultat, fără să știe de ce.
Vestea mai puțin bună e că a apărut și cealaltă extremă. Un chestionar de opt întrebări pe telefon, un videoclip de un minut, și un om convins că are un diagnostic.
Problema nu e că oamenii se informează. E că simptomele ADHD nu sunt specifice. Dificultatea de concentrare, uitarea, neliniștea, amânarea, dezorganizarea apar și în anxietate, în depresie, în epuizare cronică, în tulburări de somn, în perioade de stres prelungit, și pur și simplu într-o viață cu prea multe lucruri deodată.
O evaluare serioasă nu confirmă ce ai citit. Verifică toate variantele.
Cine ajunge, de obicei, la o astfel de evaluare
Oameni care au funcționat mulți ani cu un efort disproporționat față de rezultat.
Oameni care au citit despre ADHD, s-au recunoscut, și nu vor să rămână la o recunoaștere de pe internet.
Oameni care au primit deja o evaluare rapidă și nu au avut încredere în ea.
Părinți ai unor copii diagnosticați, care au început să se întrebe despre ei înșiși. E o categorie în creștere și una dintre cele mai frecvente.
Oameni care merg bine profesional și se prăbușesc în viața administrativă. Facturi, formulare, programări.
Ce conține evaluarea
Interviul clinic. Cum funcționezi acum, în ce contexte, cu ce cost. Ce ai încercat. Ce merge și ce nu.
Interviul structurat pentru ADHD. Un instrument de tip DIVA parcurge sistematic criteriile de diagnostic, pentru fiecare, cu exemple concrete din prezent și din copilărie. E lung și e obositor, și exact de asta funcționează. Nu poți răspunde din impresie generală.
Instrumente complementare. În funcție de întrebare, pot intra instrumente care evaluează personalitatea și funcționarea emoțională, cum e MMPI-2, sau instrumente pentru anxietate și dispoziție. Rolul lor e să vadă ce altceva mai e în tablou.
Raportul. Ce s-a evaluat, cu ce, ce a rezultat, și ce nu se poate afirma pe baza lui.
Restituirea. O ședință în care îți explic raportul. Nu e opțională și nu e o formalitate. Un raport de psihodiagnostic citit singur, fără context, face mai mult rău decât bine.
De ce contează istoricul din copilărie
ADHD-ul nu apare la 35 de ani. E o condiție de neurodezvoltare, iar asta înseamnă că manifestările trebuie să fi existat înainte de vârsta adultă, chiar dacă atunci nimeni nu le-a numit așa.
Dacă simptomele actuale nu au corespondent în copilărie, explicația e probabil alta. Anxietate. Depresie. Epuizare cronică. Tulburare de somn. Efectul cumulat al unui mod de viață.
Asta verifică sistematic interviul structurat, și de asta durează.
Există o complicație reală: memoria copilăriei e imperfectă, iar mulți adulți nu au pe cine întreba. Se lucrează cu ce e disponibil, inclusiv cu documente școlare, dacă există, și se spune în raport cât de solid a fost istoricul reconstituit. Onestitatea asta face parte din calitatea evaluării.
Ce se numește mascare, și de ce contează
Mulți adulți care ajung la evaluare au construit, în ani, un sistem întreg de compensare. Liste peste liste. Alarme pentru orice. Slujbe alese astfel încât să nu ceară exact ce le e greu. Un partener care ține agenda.
Din afară, sistemul funcționează. Costul e invizibil și e enorm.
Efectul practic la evaluare: cineva poate îndeplini criteriile și, în același timp, să pară că se descurcă. De asta întrebarea nu e doar „reușești”, ci „cu ce preț reușești”.
Ce nu poate face o evaluare
Nu îți spune cine ești. Îți spune cum funcționezi într-o anumită perioadă, măsurat cu anumite instrumente.
Nu e o rețetă. Diagnosticul medical și tratamentul medicamentos sunt actul medicului psihiatru, nu al psihologului. Dacă rezultatele susțin diagnosticul, îți explic ce înseamnă practic și te trimit mai departe.
Nu e o etichetă care explică tot ce ți s-a întâmplat. Un diagnostic explică o parte. Restul rămâne de lucrat.
Nu se scrie cu un rezultat dorit dinainte. Dacă cauți un document pentru un scop anume, îți spun de la prima discuție că nu sunt persoana potrivită.
Dacă nu e ADHD, ce urmează
E scenariul de care se teme lumea și, în practică, e adesea cel mai util.
Dacă rezultatele nu susțin ADHD, raportul spune ce s-a găsit în loc. De cele mai multe ori e ceva la fel de real și mai tratabil: anxietate care consumă atenția, o depresie care se manifestă prin lentoare cognitivă, o epuizare care durează de trei ani, un somn care nu repară nimic de mult timp.
Un om care pleacă fără diagnosticul așteptat, dar cu o explicație corectă și cu o direcție, a câștigat mai mult decât unul care pleacă cu o etichetă aproximativă.
Cum începe
Prima discuție nu e despre teste. E despre ce anume vrei să afle evaluarea. Întrebarea corect formulată decide ce instrumente se folosesc și cât durează.
Detaliile complete, prețul și pașii sunt pe pagina de evaluare ADHD.
Scrie-mi prin formular și stabilim prima discuție.