Dragoș Marian, psiholog clinician, cod atestat 25040, psihoterapeut
Publicat: 25 august 2026. Ultima revizuire: 25 august 2026
Există o formă de anxietate care nu arată a anxietate. Arată a performanță. Livrezi la timp, ești omul pe care se bazează toți, nimeni nu bănuiește nimic. Și totuși ceva te consumă continuu.
Nu e un diagnostic separat. E un mod de a trăi anxietatea în care simptomele sunt mascate de funcționare. Tocmai de asta ajunge cel mai târziu la cabinet.
Cum arată din afară
Ajungi primul. Răspunzi la mesaje în două minute. Ai un plan de rezervă pentru planul de rezervă.
Ești omul căruia i se dă proiectul dificil, pentru că se știe că îl duci.
Nimeni nu te-ar descrie ca anxios. Ai fi ultima persoană din lista cuiva.
Cum arată dinăuntru
Verifici de trei ori un e-mail înainte să îl trimiți. Apoi îl recitești după ce l-ai trimis.
Reiei mental conversația de acum două zile și te întrebi dacă ai spus ceva greșit.
Ai o senzație de fond, ca un zumzet, care nu se oprește nici când totul merge bine. Mai ales când totul merge bine, pentru că atunci urmează ceva.
Nu poți sta degeaba. Nu pentru că ai prea multe de făcut, ci pentru că liniștea e incomodă.
Ești obosit într-un fel pe care somnul nu îl repară.
Amâni lucruri mici, absurd de mici, în timp ce duci lucruri mari.
Când cineva te laudă, primul gând e că nu știe cum stau lucrurile de fapt.
De ce se menține singură
Aici e mecanismul, și e important de înțeles, pentru că explică de ce nu trece cu timpul.
Anxietatea produce un comportament de protecție. Verifici, pregătești, controlezi, ajungi mai devreme, muncești mai mult.
Comportamentul funcționează. Nu se întâmplă nimic rău.
Creierul trage concluzia logică: nu s-a întâmplat nimic rău pentru că ai verificat de trei ori. Deci data viitoare verifici tot de trei ori. Poate de patru.
Așa se închide bucla. Fiecare succes obținut prin control întărește convingerea că fără control ar fi urmat dezastrul. Anxietatea nu doar că nu scade. Se hrănește exact din ce pare că o ține sub control.
E și motivul pentru care performanța nu e o dovadă că ești bine. Poate fi chiar simptomul.
Ce se confundă cu ce
Cu conștiinciozitatea. Diferența nu e cât de bine faci lucrurile. E ce se întâmplă în tine când nu le poți face perfect. Un om conștiincios e nemulțumit. Un om anxios e alarmat.
Cu personalitatea. „Așa sunt eu, mai tensionat.” Poate. Sau poate e ceva care a început la un moment dat și a rămas, iar tu nu îți mai amintești cum era înainte pentru că a trecut mult timp.
Cu oboseala. Oboseala trece după concediu. Asta te așteaptă în hotel.
Cu depresia. Se pot suprapune și se suprapun des. Anxietatea susținută mult timp consumă resurse până când, la un moment dat, sistemul se oprește. Multe episoade depresive vin după ani de funcționare anxioasă.
Ce nu ajută
„Relaxează-te.” Dacă ar fi funcționat, ai fi făcut-o deja.
„Nu te mai gândi atât.” Nici asta nu e o instrucțiune executabilă.
„Ai o viață bună, ce motiv ai?” Anxietatea nu e proporțională cu circumstanțele. Nu se negociază cu argumente.
Și, mai subtil, nu ajută nici încă un sistem de organizare. Încă o aplicație, încă o listă, încă o metodă de productivitate. Toate sunt versiuni mai rafinate ale aceluiași comportament de control care întreține problema.
Ce se lucrează, concret
Nu se lucrează la a deveni mai relaxat. Ăsta e rezultatul, nu metoda.
Se lucrează la trei lucruri.
Ce anume aperi. În spatele controlului e de obicei o convingere despre ce s-ar întâmpla dacă ai lăsa ceva din mână. De multe ori s-a format devreme și nu a mai fost verificată de atunci. Adulții ajung să apere lucruri de care copiii aveau nevoie.
Testarea, în pași mici. Nu trimiți e-mailul necitit a treia oară și vezi ce se întâmplă. Nu ca exercițiu de curaj, ci ca experiment. Creierul are nevoie de dovezi, nu de argumente.
Ce faci cu ce rămâne. O parte din tensiune nu dispare. Se învață altfel de raport cu ea. Diferența dintre a lupta cu un zgomot de fond și a nu-l mai lăsa să conducă.
Psihoterapia pozitivă și transculturală, cu care lucrez, pornește de la ce funcționează deja la tine. În cazul ăsta, capacitatea de a anticipa și de a te pregăti nu e defectul. E o abilitate reală, folosită la o intensitate care te costă. Munca nu e să o pierzi, ci să o poți opri.
Când merită să ceri ajutor
Nu trebuie să aștepți un moment de criză. Anxietatea înalt funcțională are exact problema asta: nu produce un moment de criză vizibil, până când produce unul foarte mare.
Câteva praguri rezonabile:
- Ține de mai mult de câteva luni și nu se ameliorează de la sine.
- Îți afectează somnul, digestia sau relațiile apropiate.
- Eviți situații, chiar dacă îți explici evitarea rațional.
- Ai nevoie de ceva ca să te oprești seara. Alcool, ecrane, orice.
- Nu îți mai amintești ultima dată când te-ai simțit bine fără să fi realizat ceva.
Niciunul dintre punctele astea nu înseamnă că e grav. Înseamnă că merită privit.
Un pas concret
Dacă te-ai recunoscut, prima ședință e locul unde se clarifică ce e de fapt și dacă e nevoie de un proces.
Scrie-mi prin formular, pe e-mail sau pe WhatsApp. Câteva rânduri sunt suficiente. Nu ai nevoie de o problemă bine formulată.
Dacă ești în criză sau în pericol imediat, sună la 112.