„N-am avut timp”

„N-am avut timp” este același lucru cu „n-a fost destul de important pentru mine”. Dacă ar fi fost important, ți-ai fi alocat acel timp. Daca ar fi fost destul de important pentru tine, ți-ai fi rezervat câteva ore pe zi cu familia. Daca ar fi fost destul de important pentru tine, te-ai fi trezit mai devreme pentru a avea timp de sport. Ai fi mâncat sănătos. Te-ai fi culcat la timp. N-ai fi întârziat la serviciu / ședință / întâlnire.

Oricât ne-am dori, nu există soluții de dilatare a timpului.

Înțelegem greșit tehnicile de management al timpului, și ne așteptăm de la ele, în mod eronat să ne ofere o soluție magică prin care să înghesuim același set de activități (sau preferabil, unul mai mare) într-un timp de a cărui constanță noi, cei muritori, nu ne putem atinge.

Dar acea soluție magică nu poate exista – cel puțin cât timp nu îți este clar ce e cu adevărat important pentru tine. Oricâte framework-uri, metode de prioritizare, tehnici de productivitate ai aplica, nu se va schimba nimic până când nu îți vei rezerva suficient timp, în mod regulat, pentru tine; pentru a-ți auto-analiza și înțelege valorile personale.

Îți propun să faci un metaforic pas înapoi și să ai o discuție cu tine însuți, sau cu un coach-partener, despre valorile tale și despre cum îți aliniezi viața ta la acestea. Fă acest pas acum pentru a ieși din vâltoarea „urgentului”, înainte de te „îneca”.


Publicat

în

de către

Etichete:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *